Rezervaţia Naturală PLAIUL DOMNESC a fost în custodia Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ în perioada 21 aprilie 2011 - 28 februarie 2013. Scopul principal al constituirii rezervaţiei este protecţia şi conservarea olistolitelor de calcare tithonice fosilifere.

marți, 1 mai 2012

PLAIUL DOMNESC - JUNIOR RANGER 2012


În perioada 1 mai – 15 august 2012, AEFC implementează proiectul „PLAIUL DOMNESC – JUNIOR RANGER 2012”.
Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România în cadrul programului „Spaţii verzi”, componenta „Arii naturale protejate”.
Parteneri în acest proiect sunt:
-      Primăria oraşului Fieni
-      Primăria comunei Moroeni
-      Şcoala „Ion Ciorănescu” Moroeni
-      Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa
-      Grupul Şcolar „Voievodul Mircea” Târgovişte.
Scopul proiectului este de a creşte gradul de promovare şi popularizare în rândul a 300 de tineri din 3 localităţi ale judeţului Dâmboviţa, pentru ridicarea nivelului de cunoaştere şi acceptare a acestei arii protejate în rândul comunităţii locale.
Proiectul va avea ca activităţi principale:
-      amenajarea „Colţului Rezervaţiei Plaiul Domnesc” în cele două primării şi în cele trei şcoli implicate în proiect, prin realizarea şi montarea unor panouri cu informaţii şi fotografii despre rezervaţie;
-      campanie de informare în şcolile partenere, prin organizarea unor seminarii cu ocazia Zilei Mondiale a Biodivrsităţii;
-      organizarea unei tabere montane intitulată „Plaiul Domnesc – Junior Ranger 2012” în apropierea rezervaţiei.
Tabăra se va desfăşura în luna iulie pe o perioadă de 6 zile, în masivul Bucegi.
Cei 30 de elevi de la şcolile partenere, însoţiţi de monitori şi custozi ai AEFC vor deprinde tainele muntelui şi vor înţelege mai bine care este rolul unei arii naturale protejate.
Proiectul va contribui astfel la promovarea şi protejarea Rezervaţiei Naturale Plaiul Domnesc şi va stimula participarea copiilor şi tinerilor la activităţi de educaţie ecologică montană.
Prundaru Marius
Preşedinte AEFC, coordonator proiect